Din Chile în Marea Britanie, cu soluția găsită la Iași. Când lentilele progresive nu sunt o soluție.
• Barbara C. • 44 ani • Marea Britanie • Un caz cu diabet zaharat, presbiopie, supracorecție, oboseală oculară la calculator și o soluție optică monofocală.
Barbara Cazalla del Rio are 44 de ani, este originară din Chile, America de Sud, este căsătorită cu un cetățean român și locuiește în prezent în Marea Britanie. Acest context internațional face cazul cu atât mai interesant: după mai multe încercări de a găsi o soluție optică în orașul ei, pentru dificultățile sale vizuale, a ajuns, prin intermediul internetului, la serviciul meu de consiliere pentru lentile on-line.
Lucrează într-un centru logistic pentru magazine on-line. Activitatea ei presupune trecerea permanentă de la o distanță vizuală la alta: privește în spațiul de lucru, utilizează monitorul calculatorului pentru gestionarea comenzilor și, câteva secunde mai târziu, trebuie să citească informații de dimensiuni mici de pe etichetele coletelor. Cu alte cuvinte, sistemul ei vizual trebuie să schimbe focalizarea de sute de ori într-o zi obișnuită de lucru.
La 44 de ani, Barbara se află și în perioada în care presbiopia începe să își facă simțită prezența. În cazul ei, însă, lucrurile nu au fost atât de simple. Un element important din istoricul medical al Barbarei este prezența diabetului zaharat, aflat în prezent sub control prin tratament medicamentos. Acest aspect a fost luat în considerare în analiza cazului, deoarece diabetul poate influența, în anumite situații, stabilitatea refracției și confortul vizual. În cazul de față am evaluat acest aspect în contextul întregului istoric vizual și al corecției optice purtate, cu recomandarea menținerii monitorizării oftalmologice periodice.
De la ochelari noi la dificultăți vizuale mai mari
Barbara poartă ochelari de aproximativ cinci ani și avea deja un istoric refractiv. În urma unei consultații optometrice efectuate în Marea Britanie, i-a fost stabilită o nouă prescripție, pe baza căreia a fost realizată o nouă pereche de ochelari. În loc ca aceștia să îi ușureze activitatea, au apărut probleme persistente. După câteva ore de lucru resimțea o oboseală vizuală importantă. Menținerea atenției asupra monitorului devenise dificilă, iar pentru citirea informațiilor de pe etichetele coletelor ajunsese frecvent să își scoată ochelarii. Randamentul la locul de muncă scăzuse, iar disconfortul devenise suficient de important încât să caute în continuare o explicație.
Au urmat alte consultații și alte încercări.
Ținând cont și de vârsta pacientei, i-a fost recomandată inclusiv o pereche de ochelari progresivi, cu o adiție de +1.50 dioptrii. Această variantă nu a rezolvat satisfăcător problema, ci a accentuat-o, fiind prezente o supracorecție și o adiție mult prea mare. Era, aparent, o situație inexplicabilă: o pacientă aflată la începutul perioadei de presbiopie avea dificultăți la aproape și intermediar, dar soluția multifocală destinată tocmai acestor distanțe nu îi oferea confortul vizual de care avea nevoie.
Când simptomele trebuie privite împreună, nu separat
Fiind căsătorită cu un cetățean român și locuind împreună în Marea Britanie, Barbara a continuat să caute informații și soluții, inclusiv on-line. În urma acestor căutări a ajuns pe www.alinjuncu.ro, și a solicitat serviciul de Consiliere lentile specializate on-line.
În optometrie, o prescripție nu trebuie analizată numai prin prisma valorilor înscrise pe o rețetă. Trebuie analizat modul în care acele valori interacționează cu ochiul, acomodarea, distanțele reale de lucru și activitățile zilnice ale persoanei.
După o discuție detaliată, analiza istoricului vizual, a prescripțiilor anterioare, a simptomelor și, mai ales, a modului în care Barbara își folosea vederea la serviciu, concluzia mea a fost că problema principală nu era pur și simplu faptul că „avea 44 de ani și devenise presbiopă”.
Problema era relația dintre corecția optică purtată și resursa acomodativă pe care ochii ei o mai aveau disponibilă.
Presbiopia nu începe identic pentru toatăumea
După vârsta de aproximativ 40 de ani, capacitatea ochiului de a modifica focalizarea pentru obiectele apropiate începe să scadă progresiv. Acesta este procesul fiziologic numit presbiopie. Dar “vârsta din buletin” nu reprezintă singurul parametru după care trebuie construită o soluție optică. Două persoane de 44 de ani pot avea nevoi vizuale foarte diferite. Contează refracția de bază, amplitudinea acomodativă rămasă, distanța de lucru, dimensiunea obiectelor urmărite, timpul petrecut la monitor, iluminarea, cerințele profesionale și chiar modul în care persoana alternează privirea între distanță, intermediar și aproape.
De aceea, în practica mea, încerc să nu aleg lentila pornind de la vârstă. Încerc să aleg soluția pornind de la funcția vizuală reală.
Ce se întâmpla, de fapt, în cazul Barbarei
Analiza cazului mi-a indicat faptul că Barbara purta o corecție pentru distanță mai puternică decât era necesar pentru echilibrul vizual pe care îl putea susține confortabil. Practic, sistemul ei vizual era obligat să “lucreze” optic mai mult decât era necesar. Acest lucru devine cu atât mai important în apropierea vârstei de presbiopie.
Un ochi tânăr dispune de o rezervă acomodativă importantă și poate susține relativ ușor solicitările vizuale suplimentare. Pe măsură ce această rezervă scade, fiecare fracțiune de dioptrie care solicită inutil acomodarea poate deveni relevantă din punct de vedere funcțional.
La calculator, problema se poate amplifica. Monitorul nu se află nici la distanță, nici la distanța obișnuită de citire. Este situat într-un plan intermediar, iar ochiul trebuie să mențină focalizarea acolo perioade îndelungate. În cazul Barbarei urma imediat o altă sarcină: coborârea privirii către informațiile mici de pe etichetele coletelor.
Distanță >> Monitor >> Aproape >> Și din nou monitor.
Repetat de foarte multe ori pe parcursul unei zile.
Prescripția trebuie să poată funcționa în această realitate, nu doar în condițiile câtorva secunde petrecute în fața unui optotip.
Soluția: nu o lentilă mai complexă, ci o corecție mai bine echilibrată
În urma analizei am recomandat modificarea corecției optice și reducerea puterii utilizate pentru distanță la nivelul pe care l-am considerat potrivit pentru situația ei funcțională. Obiectivul nu era să „forțez” ochiul.
Dimpotrivă. Obiectivul era să nu consumăm inutil acomodarea pe care Barbara încă o avea disponibilă.
Prin modificarea controlată a echilibrului refractiv, cererea acomodativă putea fi controlată. Aici intervine una dintre zonele care mă fascinează cel mai mult în optometrie: întâlnirea dintre fiziologia ochiului și fizica luminii.
O lentilă monofocală are, din punct de vedere optic, o singură putere. Ea nu devine progresivă și nu își schimbă singură dioptria. Prin alegerea atentă a puterii lentilei, prin poziționarea planului focal într-o zonă favorabilă și prin utilizarea acomodării existente și a profunzimii de focalizare disponibile, în anumite cazuri poate fi obținută o plajă vizuală funcțională mult mai mare decât ar sugera simpla etichetă de „lentilă monofocală”.
Acest principiu a fost exploatat în cazul Barbarei.
În plus, pentru că locul de muncă al Barbarei implică lucrul intens la calculator am optat pentru un material care "taie" din punct de vedere spectral tot spectrul vizibil și invizibil de sub 420 nm (nanometri). Astfel, ochelarii Barbarei sunt construiți pentru a putea fi folosiți la lucrul intens în fața monitorului, dar, mai ales, fără a avea modificări cromatice (așa cum se intâmplă în cazul lentilelor generice pentru lumină albastră).
De ce nu am ales lentile progresive?
Lentilele progresive reprezintă o soluție extraordinar de utilă atunci când indicația este corectă, designul este potrivit, măsurătorile sunt precise și necesitățile pacientului justifică utilizarea lor.
Dar nu orice persoană care a trecut de 40 de ani are nevoie de o lentilă progresivă. În cazul Barbarei, obiectivul meu a fost să păstrez cât mai mult posibil mecanismul natural de focalizare pe care îl mai avea disponibil. Atât timp cât ochiul poate participa încă eficient la procesul de focalizare, consider util să analizăm această resursă înainte de a o substitui optic. Astfel am putut utiliza o lentilă monofocală, mult mai simplă ca design, dar cu un mic “plus” de putere în zona inferioară a acesteia (+0.75 dioptrii).
În optica oftalmică, „mai mult” nu înseamnă întotdeauna „mai bine”. O diferență de putere aparent mică poate modifica semnificativ cererea acomodativă. Iar la începutul presbiopiei, când resursa de focalizare există încă, dar este mai limitată, aceste detalii pot face diferența dintre o pereche de ochelari care oferă o imagine clară câteva secunde în cabinet și una cu care pacientul poate lucra confortabil o zi întreagă.
Cazul ei nu a cerut, așa cum i s-a recomandat, o lentilă mai complexă.
A cerut o analiză mai atentă.
Rezultatul
După recomandarea noilor dioptrii, realizarea noilor ochelari (pe care i-am expediat prin curier în Marea Britanie), și începerea purtării lor, experiența relatată de Barbara a fost radical diferită.
Cu aceeași pereche de ochelari cu lentile monofocale, la vârsta de 44 de ani, poate utiliza funcțional vederea pentru:
· distanță;
· monitorul calculatorului și zona intermediară;
· citirea etichetelor și activitățile de aproape.
Nu mai este nevoită să își scoată constant ochelarii în timpul lucrului.
Conform relatării pacientei, oboseala oculară care apărea în timpul programului de lucru a dispărut, iar activitatea la calculator a devenit considerabil mai relaxată.
Pentru mine, acesta este rezultatul important al cazului: Nu faptul că am evitat o lentilă progresivă, ci faptul că soluția optică a fost adaptată persoanei și activității ei, în loc ca persoana să fie obligată să se adapteze unei lentile alese doar pentru că „așa se face după 40 de ani”.
Ce ne arată acest caz despre alegerea ochelarilor?
Într-o consultație optometrică, valoarea unei dioptrii este numai începutul.
Trebuie înțeles ce face acea dioptrie atunci când pacientul conduce, citește, lucrează la calculator, privește un telefon sau schimbă permanent distanța de focalizare.
O prescripție poate produce o imagine foarte clară la distanță și, cu toate acestea, să nu reprezinte control și confort pentru activitatea de zi cu zi.
La fel, apariția presbiopiei nu înseamnă că singura soluție sunt ochelarii progresivi. Uneori este nevoie de lentile progresive. Alteori de lentile ocupaționale sau de lentile pentru calculator. Iar în anumite situații, o lentilă monofocală atent calculată poate fi suficientă pentru a oferi un echilibru vizual foarte bun.
Diferența o face analiza.
Optometria nu înseamnă „stabilirea dioptriilor”
Acesta este și motivul pentru care acord o atenție deosebită cazurilor de adaptare dificilă la ochelari, oboseală vizuală, vedere neclară la calculator sau situațiilor în care pacientul spune: „Cu ochelarii văd, dar nu mă simt bine cu ei.”
Pentru mine, o astfel de afirmație nu este un detaliu secundar. Este informație clinică.
În cabinetul meu de optometrie din Iași, analiza unei corecții optice urmărește nu doar acuitatea vizuală obținută pe optotip, ci și modul în care sistemul vizual funcționează în viața reală.
Pentru lentile progresive, lentile monofocale, ochelari pentru calculator, presbiopie, oboseală oculară sau alte situații în care adaptarea la ochelari este dificilă, pornesc de fiecare dată de la același principiu: mai întâi trebuie înțeles cum vede omul; abia după aceea alegem lentila.
Soluția cea mai performantă nu este cea mai sofisticată lentilă.
Este cea mai corect aleasă.
Toate bune,
Alin Juncu
Despre autor: Alin Juncu este optometrist în Iași, specializat în lentile progresive, soluții optice personalizate și evaluarea cazurilor cu cerințe vizuale complexe. Activitatea sa combină optometria clinică, optica oftalmică și studiul fizicii luminii, cu accent pe personalizarea prescripției și a lentilelor în funcție de nevoile reale ale pacientului. Articolele publicate pe acest site au rol educativ și reflectă experiența profesională, practica optometrică și literatura de specialitate relevantă.